Conform celor de la Gray Design, proiectul virtual Saab 93 Mark III porneşte de la o maşină devenită simbolică pentru suedezi: Saab 92001. Denumit şi ”Ursaab”, acest model a fost primul prototip auto construit de Saab, care era cunoscut pentru activitatea din domeniul aviatic.
Prin urmare, Saab 92001, deşi arăta oarecum ciudat, avea designul dictat de considerente aerodinamice. La aproape 70 de ani distanţă, aerodinamica maşinilor a redevenit foarte importantă, iar conceptul de faţă se doreşte un tribut adus ”Saab-ului original”.
Saab 93 Mark III are o formă de coupe-hatchback cu 4 uşi, ţintind oarecum modele precum Audi A5 Sportback sau BMW Seria 3 Gran Turismo. Surprinde ampatamentul foarte mare, roţile spate fiind mult împinse spre capătul maşinii – de reţinut, însă, că maşinile Saab ale viitorului se vor baza pe propulsia electrică, deci nu ar trebui să ne mire.
Partea frontală este convenţională şi pare să ducă lipsă de o identitate vizuală puternică, ceea ce nu se poate spune despre spate, luneta şi spoilerul de pe ea fiind o carte de vizită suficientă.
Rămâne de văzut dacă Saab 93 Mark III îi va inspira şi pe designerii Saab pentru viitoarele modele. Voi ce părere aveţi, ar avea şanse viitorul Saab 9-3 cu un asemenea design?